Android sau IOS, Windows sau Linux?

Cred că e foarte generală întrebarea: Ce îmi iau, Samsung sau IPhone, Laptop sau Desktop, Android sau IOS sau Harmony?

Alegerea mea, simplă, la obiect și sinceră, în acest moment este: nu contează firma telefonului, dar să aibă Android (pentru că am nevoie de serviciile Google: Drive, Mail, Classroom, Youtube etc.) – deci, rezultă tot în afară de IPhone și de ultimele produse Huawei; iar dacă vreau laptop sau desktop, cu Windows (pentru că folosesc foarte des pachetul Office).

Nu știu dacă am răspuns, dar mai încerc…

  • vrei un mediu virtual select, cu câteva aplicații, dar toată lumea să știe câte sute de euro ai dat pe telefon – ia un Iphone, dacă se poate de ultimă generație;
  • vrei să faci parte dintr-un mediu virtual în care îți plac anumite aplicații pe care le găsești doar în AppStore – cumpără un Iphone, dar nu fugi după ultima generație, că nu îți oferă prea multe în comparație cu anterioara, uneori cu anterioarele;
  • vrei un sistem de operare stabil, cu destul de multe aplicații, telefoane robuste, ok tehnic, camere competitive – ia un Iphone, dar, din nou, nu te sfătuiesc de ultimă generație;
  • vrei să suni, să vb de mess, facebook, whatsup, tik-tok, servicii Google: Translate, Drive, Classroom, Youtube, cele Microsoft: Teams, OneDrive, Outlook/Hotmail, să ai anumite jocuri (la asta, nu mă pricep, așa că puteți să mă contraziceți… nu știu!), puteți lua un telefon între 600-1000 lei, cu super-destulă memorie și viteză. Nu îți trebuie mai mult, nu ai ce face cu el, acum…
  • vrei mai mult decât atât, jocuri complicate (că altceva nu știu ce ai vrea)… treci de 1000 de lei. Sincer, dacă vrei cameră mai complicată, ia separat un DSLR, nu merită investiția în telefon, doar pentru cameră;
  • vrei un Huawei (foarte tari pe 5G și prețuri super, performată-preț mult peste Samsung și orice brand), împacă-te că au un sistem de operare nou, foarte, foarte greu de realizat că sa fie competitiv, indiferent de miliardele de euro investite… dar este ceva ce se speră de viitor: Harmony OS, pentru că, din câte am văzut, chinezii nu prea vor să se uite la prezent, ci doar să investească pentru viitor (apropo, poți să vezi și autostrada din Macedonia și promisiunile pe miliarde dolari României…);
  • Concluzie referitor la telefoane: eu am tot ce-mi trebuie acum, pe un telefon Samsung și unul chinezesc, fără să-mi fie necesar mai mult. Nu pentru că nu vreau, sunt zgârcit, ci pentru că nu am nevoie: la modă nu vreau să fiu, că puțin îmi pasă, să-mi rezolv problemele de serviciu e super ok, să am pentru divertisment (apropo, repet, nu știu pentru jocuri… aici să se pronunțe cei care le practică…) am tot, mai mult, cu cel chinezesc am și nu știu câte camere, cu o tehnologie de preluare a imaginii super faină (apropo, nu mai important acum numărul de pixeli, ci tehnologia din spate care recunoaște cadrul inteligent și preia imaginea clară… cam mult…).
  • Laptop sau desktop, momentan aleg laptop, deoarece: nu am nevoie de jocuri mari (pentru asta chiar aș alege o consolă și nu desktop), sunt permanent în deplasare (poate, când voi îmbrâni mai mult și nu voi fi nevoit să lucrez oriunde în lume…), nu am nevoie de aplicații mari care să necesite cerințe hardware puternice (nu fac video-streaming, canal youtube, transmisii în direct, prelucrarea audio-video etc.);
  • Ași alege desktop dacă: nu deplasez laptopul de la locul lui, aș fi static, aș juca un anumit joc și cred că mi-ar trebui play-station pentru altele, dorind resurse hardware puternice video; aș prelucra audio-video profesional (chiar nu se merită pe laptop așa cum vor unii)…

Ce sistem de operare? Windows sau Linux (adică toate cele dezvoltate pe sistemul Linux).

Să nu înțelegem că un sistem de operare: baza lucrului cu un sistem digital, este floare la ureche… mult e și de la MS-DOS, Norton Commander…mulți au lucrat și în altele.

Sunt unii copii care chiar de prin clasa a V-a vor să facă jocuri, nu pot să le spun decât că am jucat Lotus, apoi NFS acum cred că sunt altele, pe care nu mai știu cum se numesc și ce număr mai au, dar… toate pe baza dezvoltată de Lotus. La fel cu celelalte… Începem încet să nu mai putem face programe de la 0, așa cum mă chinuiam odată, ci să folosim resursele deja existente, contra-cost sau open-source. Ani la rând am mers cu o bază de site cristis.ro, de la 0 și când spun lucrul acesta mă refer că de la primul fișier index.php, aveam toate resursele: html, css, php, javascript create de mine, că m-am încăpățânat… apoi, unii mi-au dat peste cap cu resursele deschise – open-source, cu și fără cost, limitate sau nu, dar prin care X lucra o sutime din cât lucram eu și făcea site-uri mult mai eficiente, chiar de sute de ori. Deci? Simplu, am renunțat la orgoliu și m-am adaptat pe resurse pre-existente, deși nu de tot, că tot mă macină să mai scriu ceva în php și să mai modific css-ul…

Cu miliarde investite, cei de Huawei încearcă să dezvolte Harmony OS, dar destul de greu. Încă se mai bazează foarte multe pe open-source-uri anterioare, ca dealtfel și Android-ul.

Așa că, referitor la sistem de operare: pune pe cel pe care-ți rulează aplicațiile dorite. Eu aș vrea un sistem pe Linux, dar folosesc foarte mult Office și sunt nevoit să aleg Windows, dar, dacă nu aș folosi Office, nu înțeleg de ce mi-ar trebui.

Foarte multe discuții sunt despre Windows: 7, 10, 11… de ce? ca să fii la „modă”, vezi că și aici începe retro, cu interfețe ca la Linux. Sistemul de operare a devenit un mediu, un fel de birou virtual, cu sau fără fițe, cu mai multe sau mai puține facilități. Nu putem nega acest lucru, că atunci când avem mult de lucru pe un dispozitiv mobil, suntem captivi în acest mediu artificial. Ca și într-un birou fizic, ne interesează să fie fancy, să ne simțim bine acolo, abia după aia să avem ce ne trebuie, asta e natura umană, dar și explicația pentru medii ale sistemelor de operare care atrag oameni deși, nemeritat, sunt foarte scumpe.

Ce îmi oferă Windows 11, nimic, din ce am văzut până acum. Se tot insistă pe bug-urile și siguranța oferită (inclusiv prin chip hardware), și încă, eu nu o înțeleg. Să presupun că eu o vulnerabilitate de sistem și pierd totul de pe laptop: am datele în cloud și cele mai importante pe suport extern. Instalez din nou. Mi se fură parolele: ok, să mai trimită mail-uri în numele meu, că m-am săturat și fiindcă postez foarte rar pe rețele poate o fac mai des cei ce au spart codurile. Oricum se știe ce postez, care este linia, așa că orice altceva apare e clar că nu e ceva în regulă… cu postarea. Se fură datele de card bancar. Succes! Nemeritat efortul, pentru că eu pe cardul utilizat pe net nu țin decât o sumă modică… etc.

Dacă nu ai alte date și informații… de ce te-ar interesa? E ca și cum ai pune camere video și sistem de alarmă pe coliba de pe deal, deși în ea nu e decât un pat și o masă… merită investiția?

Eu am plătit, ca siguranță, că lucrez mult, mult pe calculator și sunt mii de documente, securitatea de la BitDefender: 100 lei/10 dispozitive/1 an, așa că să mă asigur că pot da vina pe cineva, dacă ceva, dar datele le stochez regulat în cloud și pe dispozitiv fizic extern.

1.Vrei ultima versiune de Dacie Logan, ia Windows 11 și chiar plătește (glumeam..) pentru el, că oricum el îți folosește toate datele pentru reclamă. Adică tu ești produsul, dar tot tu plătești (comic pentru cei de la Microsoft și IOS, măcar Google-Android o lasă mai moale); Tot un Logan ai, dar cu ștergătoarele pe mijloc…

2.Vrei un Ferarri cu piese de Dacie 1300, dar bine cotat ca brand, vrei ghete de sport Adidas care nu te țin mai mult de o lună, dar are firma pe ele… ok, înseamnă că IOS-ul ți-e dedicat ție, Iphone-urile te așteaptă.

3.Vrei o mașină, indiferent de brand, care să te ducă din punctul A în B, confortabil, în siguranță sau o încălțăminte faină, rezistentă, fără firmă în prim plan: alege un telefon de clasă mică spre medie pentru uz general, o cameră foto-video dacă vrei mai mult decât atât, o consolă de jocuri dacă vrei jocuri, un laptop dacă ești în deplasare deasă, un desktop dacă ai cerințe hardware mari, un smartwach dacă vrei să-ți monitorizezi condiția fizică etc.

Din păcate, nu am ajuns să cred în dispozitivul bun la toate ca fiind eficient.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *