Pagina principală (Blog) - Cei-ce-striga-Rastigneste-L-astazi

Cei ce strigă Răstignește-L astăzi

  03 04 2015     
  Cristis     
  0 comentarii     

Săptămâna viitoare suntem martorii patimilor Domnului, când, după bucuria Intrării în Ierusalim, oamenii strigau: ”Răstignește-L! Răstignește-L”, deși nu avea nici o vină. Cum a fost posibilă o astfel de reacție? Oare, astăzi, omul se schimbă la fel de ușor, se lasă așa de ușor manipulat?

Am făcut un sondaj despre cum pot fi caracterizați cei care au fost împotriva Domnului Iisus, care L-au chinuit și răstignit pe Cruce. Răspunsurile au fost, aparent firești: răi, nebuni, păcătoși, cruzi, fără inimă, psihopați etc. Eu cred că nu erau chiar așa, ci acei oameni erau slabi și foarte ușor de manipulat. Din păcate și noi astăzi, avem parte de mulți astfel de oameni.
Dacă ne gândim numai la noi, la români, acest lucru este foarte evident. Cum să votezi conducători care să te trădeze, care să-ți vândă țara, care să-și bată joc de averea națională? Odată ce unii îți spun și ești informat că acea clacă pe care tu vrei să pui votul ți-a distrus siderurgia (ce face parte din strategia națională de apărare), ți-a vândut resursele naturale, ți-a distrus a doua ”putere” navală din Europa etc., cum poți să fii atât de credul și ușor de manipulat încât să îi votezi conducători? Au venit unii care chiar voiau binele României, dar au fost respinși, blamați, că nu merită nimic… bine a spus Domnul Iisus: ”Nici un proroc nu este bine primit în patria lui”.
Știi că cel care îți cere votul nu a făcut nimic pentru tine, ci totul pentru el... că nu ai o școală modernizată, că nu ai un cămin cultural, că nu ai o sală de sport, că nu ai canalizare, că ai niște conducte de apă și câțiva km de drumuri care arată cât de mari au fost comisioanele luate după cât de prost sunt făcute lucrările… rezultatul… îi dai votul. Deci, nu te plânge… ai conducătorii pe care îi meriți!
Am prieteni care sunt foarte bine pregătiți, recunoscuți de instituții internaționale, admirați în țări europene, iar când au venit în propria țară toți au început să se arunce cu ”gunoi” peste ei. Ca niște lupi flămânzi au început să-i sfâșie… nu erau de-ai lor… deși voiau doar să facă bine. În același timp, alții care nu meritau prosperau, deși aceștia erau străini, dar erau de-ai lor… au manipulat astfel încât s-au deghizat că sunt ”populari” și așa au putut și pot fura în continuare. 
Am trăit astfel de momente și nu mă poate nimeni contrazice!!!
Stimați români, câți ați mai rămas și nu doar cu numele de cetățenie, nu vă mai lăsați duși așa ușor de manipularea unora, că sunt foarte buni la așa ceva. Nu mai credeți în povești! Înțelegeți lucrurile așa cum sunt și cum le trăim acum!
Acum Rusia caută și va ajunge la Gurile Dunării și nimeni nu va interveni. Apoi, se va reorganiza, va analiza puterea sa de a se măsura cu NATO și când va fi cazul, dacă nu va reuși prin serviciu secrete, va trece la forță brută… dar va mai dura.
Acum la cererea celor cu mare putere de decizie în lume (din CIA, NATO, etc.) au cerut ca claca ce au condus România să fie dată jos, pentru că era aliata rușilor. Astfel, s-au născut multe arestări ale SRI și DNA, aceștia rezolvându-și cu această ocazie și unele probleme proprii. A fost impus Iohannis ca spectator, pentru că nu era nevoie de nimeni care să intervină în acest proces. Nu poți să ai o linie de apărare anti-rusă în România, dacă nu elimini din marea corupție ca să poți controla, că te trezești că îți vând ăștia terenul de sub scutul antirachetă sau aduci tancuri și le vând la fier vechi.
Problema e că această clacă avea o structură mafiotă, ce pornea de la nivel local, județean, până la structurile centrale. Parcă ăștia acum descoperă aceste lucruri, deși ele erau evidente. Orice lucrare la nivel local nu se poate face decât dacă firma este acceptată de Consiliul Județean sau Prefectură (depinde de unde vine finanțarea) și aici vorbim de lucrări mari, nu de tencuirea unei case. Așa se explică, de exemplu, de ce sunt începute niște lucrări mamut, care nu se justifică, căci interesul nu este să fie pentru cetățeni, ci doar pentru comisioane. Astfel se explică de ce în zone în care se știa foarte bine că din cauza numărului de elevi nu poate fi susținută o școală, acolo se fac investiții, cu noi săli de clasă, se modernizează… pentru că imediat va fi dezafectată școala și se va pierde urma furăciunii. Așa se explică de ce drumurile nu se fac din fonduri europene, ci de la bugetele de stat, pentru că mai greu furi de la europeni și comisioanele sunt mai mici…. și multe altele. De aceea, fiind legați prin această structură mafiotă, încep să cadă unul după altul… acum sus… în curând până la cei de jos.


Google    Youtube    Facebook    Google Plus Cristis    Twitter Cristis Cris    Linkedin Cristis Cris    E-mail Cristis Cris    RSS Blog Cristis
http://cristis.ro - pagină de start în browser
Fii la curent cu noutățile Cristis pe Facebook:
Servicii Cristis:
  Reparații computere și sisteme de operare.
  Instalare rețea de calculatoare în propria locuință, cu acces wireless.
  Organizarea de excursii și pelerinaje.
  Promovare pensiuni turistice: site WEB și alte facilități de promovare online.
Ultimele articole...
Publicitar...



cristis.ro
All right reserved © Cristis   PHP Code, CSS Code, Design, Content: http://cristis.ro/. Conținutul prezentului site este exclusiv punctul de vedere al autorului, fără a implica nici o funcție, ocupație, instituție, companie, firmă.

Cristis



.