Școala pandemică

Pornim de la logica inițială, chiar enunțată clar într-un propriu studiu științific, deci nu o postare oarecare: Învățământul înseamnă îmbinarea eficientă a metodelor și mijloacelor moderne cu cele tradiționale.

Mai direct: faci școală online (modernă), dar o îmbini eficient cu cea tradițională (față în față, cu normele impuse de educator) și atunci te aștepți la rezultate. Eu și mulți au făcut studii în această problemă, iar rezultatul a fost același, deci, din punctul meu de vedere, enunțat de mult (apropo a fost făcut cu vreo 5-10 ani în urmă, adică nici vorbă de pandemia actuală): NU SE POATE DECÂT O EDUCAȚIE CARE ÎMBINĂ MODERNUL (classroom, meet, moodle, kahoot, keep etc. etc.) CU EDUCAȚIA ÎN SALA DE CLASĂ!

Menționez că am mai spus clar că este nevoie de EDUCAȚIE EXTRAȘCOLARĂ ȘI EXTRACURRICULARĂ, adică, un copil poate fi motivat educațional sau își poate găsi viitorul și în aceste activități care sunt suplimentare și complementare sistemului standard de educație (gen: coruri, concursuri și cercuri de profil etc.). Dar, aici e altă discuție și merită un articol separat. Sincer, eu sunt mândru de multe rezultatele palpabile, adică oameni realizați datorită acestor activități… dar vom reveni, însă nu puteam să nu legăm cele două realități.

Eu dacă i-au o decizie greșită în familie… sincer, nu-mi va fi ușor…Îmi aduc aminte de o decizie de acum vreo 4 ani cu organizarea unei tabere la mare, sub egida DJTS. Deși a fost foarte fain, decizia s-a suprapus peste alte oferte familiale și nici acum nu am reușit o rezolvare.

Ok, Ministerul Educației a luat cea mai prostească decizie posibilă legată de începerea învățământul față în față: 60% rată de vaccinare. După scuze, rugați soția să vă accepte greșelile, eu nu am reușit. Ați venit cu… nu merită enumerate, scopul a fost unul clar: VACCINAȚI-VĂ, iar rezultatul la școala mea a fost 1 vaccinat și nu datorită campaniei, ci pentru alte motive.

Concluzia simplă: d-le președinte (scz. literele mici, dar astea le-am folosit de când ați fost numit și am afirmat că sunteți o rușine pentru breasla profesorilor… nu știu dacă am greșit sau nu, dar era în urmă cu mulți ani și îmi mențin afirmația), ați ajuns acolo datorită unor artificii de propagandă politică. Ați eșuat lamentabil așa cum am crezut inițial… vă rog, plecați ACASĂ! De ce nu înțelegeți că ați devenit penibil și prin „România Educată”. Chiar v-au tras țeapă unii? Nu vreau să fiu răutăcios, dar, dar, vă rog să reveniți la realitatea școlii românești. Nu vreau să insinuez, dar poate v-ați uitat doar la anumite școli. E ok, dar… restul… Doriți să ne condamnați ca forță de muncă necalificată pentru UE, întreb…)

E ok, în același context eu pot să spun că doar profesorii titulari cu peste 9,50 la examenul de filosofie pot avea anumite beneficii. Vor apărea reacții: de ce filosofie, de ce 9,50, de ce profesori titulari? Răspuns simplu: Respect același raționament al ministerului.

D-l ministru, vă rog să vă dați demisia de onoare, că oricum sunteți penibil în afirmații.

1.Aveți câteva sute sau, habar nu am, poate mii de angajați prin agenții, și nu cunoașteți realitatea sistemului de învățământ: nu forțăm vaccinarea, în localitățile cu 3/1000 nu vor fi restricții etc. Nu cunoașteți nimic… chiar cred că nu greșesc când spun, politic, PLECAȚI ACASĂ!!!

2. SUNTEȚI BÂLBÂIT DECIZIONAL ȘI POLITIC. Un astfel de personaj nu poate coordona un minister. Eu sunt învățat simplu, în legătură cu ceea de înseamnă leadership-ul: înainte de a spune ceva: mă documentez asupra ceea ce am să spun, analizez soluțiile, decid, mă consult cu consultații-specialiști și cei legali și decid: D-vs ați zis după ureche… apropo. ACASĂ!!! Fără comentarii, că sunt de prisos…

Să vă spun acum că în unitățile școlare nimeni nu știe clar clar cum încep școala de luni… e penibile…

Real: V-AȚI FOFILAT SĂ NU SPUNEȚI CLAR CE VOM FACE DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE!!! Vă rog să plecați acasă și să ne lăsați în pace. Scz. Dar nu sunteți competent d-le Câmpeanu!!! Acasă!!! Dacă aveți un pic de onestitate recunoașteți anumite presiuni… Dacă nu, acasă!!!

Acum 4-5 ani spuneam că Ioannis ne jignește pe noi profesorii.. m-am săturat de înjurături. Nu renunț și repet realitatea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *