Unde este „timpul” nostru?

Din ce în ce mai des întâlnită este replica: „Nu mai am timp”… dar, oare, de ce?

Timpul este cel care împarte activitatea în două: cea pentru trup și cea pentru suflet. Atât timp cât exagerăm cu una dintre ele, vom fi mereu în „criză de timp”, cu implicațiile inerente.

Ceea ce se poate observa direct, este că tehnologia, în loc să ne ofere timp, l-a cam furat, cel puțin pentru unii, din păcate mulți. Degeaba vorbim de siesta latină din țările mediteraneene, degeaba ne uităm la turiștii germani și nordici de vârsta a III-a, toți au trecut printr-o lipsă acută de timp.

Timpul a însemnat o vreme preocuparea pentru hrană. Mai întâi ca vânători, apoi non-migratori ca și cultivatori-culegători. Eu nu cred că aveau timp nici atunci, căci vecinul a vânat mai mult, că vânatul lui e mai gustos, că recoltele sunt mai bune ale altora… Pe la Ceahlău-Scaune stăteau unii și căutau prada încă din paleoliticul-superior, ca să se ducă acasă, în zone subcarpatice, cu trofee alese, ca să arate tuturor cât de bărbați sunt ei…

Au apărut conflictele între triburi, jafurile migratorilor, pretențiile imperiilor etc. Clasele sociale, din ce în ce mai scindate: cei avuți voiau cât mai mult, cei săraci erau umiliți, până la nivelul de sclavi. Dar, nici cei avuți nu aveau liniște, căci și ei depindeau de alții, trebuiau să facă cadouri scumpe (uneori ăsta era tribut) și toată ziua se frământau cu grija câștigului de mâine care-l ținea în respectiva clasă socială. Așa împărații se temeau pentru ziua de mâine, domnitorii, regii sau cum se mai numeau ei erau permanent în alertă cu probleme boierilor care-i susțineau, boierii tremurau de biruri și nemulțumiri, țăranii erau permanent amenințați cu noi dări, cred că sclavii o duceau cel mai bine, știau că asta le e menirea și voiau doar un stăpân care să nu-i ucidă sau să-i considere „unelte vorbitoare”. Îmi imaginez cum Burebista avea un stat mare, nici el nu știa cât, doar că unde se ducea era a lui, dar nu avea timp să-l viziteze măcar, Decebal preocupat mereu cu expansiunea romană, stresat că trebuia să convingă cât mai mulți să-i fie fideli și să lupte pentru o cauză, singur neînțeleasă de majoritatea, marii domnitori moldoveni permanent se ciocneau de interesele turcilor și apoi ale rușilor (ce liniște să ai când dușmanul îți cere permanent să-i faci cadouri scumpe și taxe imense).

Se pare, însă, general vorbind, că abia acum țărănimea (prostimea, cum era numită), avea timp liber. Sunt momentele de adaptare la vremuri ale societății. Boierii sigur erau stresați de ziua de mâine, dar țăranii, munceau ziua, dar cu răbdare, găseau timp atât pentru licorile bahice, cât și pentru discuții-bârfă și pentru familie (uneori). Este un moment în care oamenii simpli încearcă să se refugieze în ceea ce trebuie să facă, lucru foarte evident după revoluția industrială în rândul țăranilor, nu a meșteșugarilor.

Erau și problemele de război, dar acolo se mergea cu „ce-mi iese la afacerea asta?” Războinicii primeau multe privilegii, bine, dacă nu mureau în lupte. Societatea se divizează din nou între boierii-moșieri, țăranii-lucrători, dar și răzeșii-ostași țărani, cu nenumărate conflicte și invidii reciproce.

Revoluția industrială din sec. XIX părea să pună sfârșit crizei de timp. Cu motorul cu aburi apar utilajele, iar o muncă cu târnăcopul de o săptămână devine floare la ureche pentru un utilaj într-o oră. Dar, unde este timpul liber?

Apar mașinile, așa că un drum de 30-40 km până la târg cu căruța cu boi, făcut în 2-3 zile, devine accesibil într-o zi, apoi mai puțin. Dar, unde este timpul liber câștigat?

Apar mijloacele de comunicare și timpul scrierii și trimiterii unui mesaj se reduce, din ce în ce mai mult. Dar, unde este timpul liber?

Industria aeronautică evoluează tot mai mult și o distanță de 3000 de km poate fi făcută nu în zile, ci în 3 ore. Dar, timp liber în plus?

Ca să afli ce s-a mai întâmplat, o poți face acum instant, cu un click. Dar, nu e timp liber?

Ca să cumperi ceva, nu mai trebuie să mergi 3-4 zile cu căruța sau pe jos, dai 2-3 clik-uri pe Internet. Dar, totuși, nu este timp liber?

Și tot așa, putem continua la nesfârșit aproape… Unde este timpul liber?

Aș dori să încep cu un o povestioară simplă. Trăind în zonă de munte, ocupația gospodărească, țărănească aproape generală era fânul: cosit, uscat, clădit etc., totul foarte dificil, manual, căci nu poți urca tractoare și utilaje performante pe dealurile abrupte. La urcarea spre o grădină, am văzut, real, cum se lucra: prima zi – cosit în jurul locului și făcut coliba, amenajat spațiu pentru foc și toate cele necesare; începând cu a II-a zi, cosit în zonă, atât cât să poată fi strâns într-o zi de o familie simplă, fără prea mult efort. Așa, până toamna, că nu aveau în plan alte lucruri. Nu vreau să rămân la un exemplu, la pădure, muncitorii plecau la 7-8 dimineața, dar: mai întâi stabileau ce au de făcut, drujbistul (nu toți, aiurea… ci cel specializat) tăia copacii, restul îi fasonau cu barda sau toporul (ok, cam semăna toporul a bardă…); între 12 și 14 toți mâncau și dormeau, chiar sforăiau; de la 14 la 16, fasonau, așezau buștenii cu țapina, dar nu ridicau inutil, nu exagerau…

Este realitatea trăită și văzută, preluată de la vechii țărani, trecută prin pretențiile comuniste și perpetuată în democrație. Sincer, când mă uitam la rezultatul muncii lor, mă miram. Sigur, sigur, sigur azi, cu toate pretențiile patronilor, nu vor avea un rezultat la fel. Oamenii ăia, în 2 ore, făceau mult mai mult ca o drujbă profesională în 10 ore. Orice cracă cădea imediat și nu era nevoie de crestături, aplecări, trageri… Știau cu sfințenie cum trebuie lovit orice ciot, dar mai ales, cât de tare ca să nu-și consume energia… măsurau din ochi butucul, apreciau greutatea și chemau cu țapina atât cât era nevoie ca mișcarea lemnului să fie o joacă.

Oieritul și păzitul vacilor era obișnuit în zonă. Personal, am păzit 20-30 de vaci, nu mai știu exact, încă din clasa a VI-a. Am văzut acum cum erau disperați unii că vacile nu îi ascultă.. de ăștia, din generația nouă… Nu a fost ușor nici pentru mine. La început am învățat toate înjurăturile posibile, până când cineva, mi-a strigat să încerc să învăț, nu doar să înjur. Am înțeles, mi-a fost rușine (greu mai găsești azi…) și, de atunci, am văzut că de fapt e o joacă. Am învățat animalele să meargă pe imaș, în Ciungăt pentru cei care cunosc zona, le așteptam la ieșirea spre mănăstirea de azi (adică spre Bolătău), au învățat că sunt acolo și imediat se întorceau (chiar dacă nu eram), urcam într-o poieniță undeva sus, să le aștept pe cele nărăvașe care se duceau aiurea (le cunoșteam deja și știam care sunt), după care coboram ca să le strâng pe toate. Seara, mă duceam după cele care nu coborâseră deja, dacă nu le găseam… asta era… coborau mai târziu. Aveam timp destul să mă joc și desfac ceasuri electronice, care se găseau nu la bucată, ci la kilogram atunci.

După această povestioară, răspunsul e unul simplu:

Învață meseria și fă-o cu responsabilitate și vei avea timp liber

Nu fugi disperat după mai mult. Asigură-te că ai un cămin (nu neapărat mai mare decât al altora, dar în care să te simți bine) și nu-ți dori averi nemeritate și inutile

Este nevoie de telefon, ai unul? De ce vrei mai mult, ce vrei de la el. Eu am de 600 lei și fac tot ce am nevoie cu el și nu înțeleg pe cei care vor mai mult. Aaa pentru fițe… modă…

Este nevoie de televizor? Ia pe cel care te satisface. Nu pot să nu remarc pe cei care merg pe diagonale imense (pentru o cameră mică) sau pe rezoluții super (mai mult decât tehnologia optică de livrare a canalelor oferă). Sincer, de ce să dau atât și să nu am nici un beneficiu (sunt multe care intră în ecuația unui TV performant). Pentru mine, în jur de 1000 lei pentru un TV este mult…

Ai nevoie de tabletă? Habar nu am la ce folosește… Scz, dar nu e nici laptop, nici telefon, atunci… la ce-mi este bună? Eu nu i-am găsit utilitatea.

Ai nevoie de laptop? Ok, ia-ți pentru a vedea un film, pentru lucru, pentru un joc decent… nu înțeleg prețurile de acum, dar un laptop nu cred că trebuie peste 1500 lei, dar na… e și criza tranzistorilor.

Ai nevoie de jocuri, mai ales profesionale? Sfatul sincer… încearcă să ai un serviciu, să câștigi banii tăi și după, dacă mai crezi la fel, i-ați singur console și jocuri de milioane, mașina care o vrei etc.

Concluzie: timpul se duce în dorința noastră de a vrea cât mai mult!!! Nu ne mulțumim niciodată cu ce ne este util, ci vrem să fim deasupra altora!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *